Incredibil…
Posted by Bitza | Filed under Prin ochii mei
Ramasese televizorul in surdina pe Antena 1 si, cand imi arunc ochii pe ecran, de parca donam organe, am ramas stupefiat si sper sa nu povestesc unui domn in halat alb toata treaba asta, peste 20 de ani, inca tremurand, dar am vazut-o pe Nikita dezbracata! Si, ca si cum n-ar fi fost de ajuns, era cu unu, care, am inteles, e barba-su, sau viitorul barbat si care s-a apucat sa o pupe peste tot, prin asta intelegand chiar peste tot! O sa trec peste scena erotica de cateva minute, care a avut loc intre cei doi porumbei, mai delicati si senzuali ca scroafa cu purcelul, e genul de episod pe care as vrea sa il sterg pentru totdeauna din memorie. Nikita se uita fix la camera, cu un zambet in coltul buzei, la modul: vedeti ba, prostilor, ce fericita sint, e unu` care pune mana pe mine, uitati-va si muriti de ciuda!. Cred ca era in culmea extazului, episodul asta urma sa o justifice pentru toate imbecilitatile si cretinismele facute sau ce urmau a fi facute. In sfarsit, era normala, avea dovada, poseda gagic, care, pe deasupra, o pupa, se si filmeaza cu ea, pasul final fusese facut.
Dupa film, a inceput emisiunea, orchestra canta, a intrat Nikita (care, bineinteles, nu s-a prins cand se termina piesa interpretata si a intrat exact peste finalul ei) cu un “Buna seara!” voinicesc si tovarasesc, repetat si dupa ce formatia terminase bucata. A venit Capatos, a pupat-o, mai era un nene in platou, cu un fel de fes-scufita-mileu in cap, nu stiu cine era, dar, din partea mea, tot respectul, a avut infinitul curaj sa o pupe pe invitata, dupa ce a urmarit grotescul episod de saruturi pasionale dintre Frumosul si Bestia, nu ca tovarasul lu` Nikita ar fi vreun Adonis, dar, langa Nikita, n-ai nicio sansa sa prinzi rolul Bestiei. Protagonista, care intra exact in urma filmului, probabil il vizionase de undeva din platou, avea pe fata o expresie atat de victorioasa si satisfacuta, incat zici ca nu facuse o secventa porno, care i-ar speria pe psihiatrii, daca ar analiza-o, puteai sa juri ca tocmai i se decernase Nobelul pentru fizica cuantica, ridica mainile, ca politicienii in campanie, un moment mi-a adus aminte chiar de Napoleon, daca ar fi inghitit vreun maresal, cu tot cu baston.
S-a asezat, au inceput sa discute. Dupa cum banuiam, femeia venise sa aduca dovezi, “ca la Politie”, ca e cu cineva si ca e gravida. Iti dai seama, ce intuneric trebuie sa fie in capul ei, daca, in tendinta ei haotica de a se justifica si de a-si gasi o gasca, a luat hotararea sa dea filme porno proprii, una dintre cele mai umilitoare situatii in care poate ajunge o femeie! Au vorbit de buletinul de analize, o sa aiba o fetita. La scurt timp, intra barbsa-su in direct, care ii facuse o poezie, de fapt, nu chiar o poezie, ca nu ajunsese materialul, ii facuse mai spre o strofa, asa, respectiv 4 versuri care m-au facut sa respect foarte mult filozofia si subtilitatea din “Catelus cu parul cret”, comparativ cu ce a declamat ala la telefon. A mai “dat” vreo cateva versuri despre niste dusmani imaginari, ca asa ii vine lui, spontan, “toate astea cu versurile”, ocazie cu care am aflat ca s-au cunoscut la Mall, in Vitan, “cand au cazut sacosele ‘jos’” Nikitei, a fost dragoste la prima vedere si omu` are intentii serioase cu ea. Intre timp, in partea dreapta a ecranului, aparea din cand in cand o poza, in care inamoratul era cu sfarcul Nikitei in gura (!!!), in vreme ce isi afirma sentimentele nemuritoare pentru aleasa inimii, aleasa inimii dand din cap aprobator si strecurand printre dinti tot felul de expresii de genul: asa, zi-le ca e adevarat, am prieten, ma atinge cineva, am intrat in normalitate. Eu ma gandeam, daca, intr-adevar, Nikita urma sa aiba un copil sau daca, printro eroare, mancase un copil.
O intreaba Capatos, la un moment dat, daca sufera de vreo boala mentala. Femeia, dintro data foarte afectata si importanta, raspunde: “Orice mari oameni are dramul de nebunie si Einstein, Eminescu, toti am avut ceva la cap, candva” Aha, deci, in ordinea asta, Einstein, Eminescu si Nikita… Noroc ca a venit pauza publicitara, au anuntat ca o sa cante geniul, eu m-am bucurat foarte tare, stiam ca o sa fie foarte caterinca, Capatos, emotionat si putin depasit de eveniment chiar si el, a uitat sa faca promo pentru filmuletul cu adolescenta porno, care urma dupa publicitate, am dat putin pe TVR1, m-am uitat la rezumatele din Premier League si ,cand m-am intors pe Antena, am vazut ca in formatie nu era decat claparul, care canta singur, colegii lui venind si ei in fuga, dupa cateva zeci de secunde si motivand ca “au fost la o tigara”. Nikita profita de ocazie si se imprieteneste cu omu` de la clape, propunandu-i sa filmeze sedintele de amor dintre ea si jumatatea ei, si la propriu si la figurat, dupa care au discutat despre filmuletul dat in pauza, in care am vazut niste adolescenti pe jumatate dezbracati cum incercau sa para interesanti. Era un baietas acolo, pe la douajde ani, actor porno, chipurile, care spunea extenuat, ca a fost foarte greu ce facuse el acolo, a trebuit sa isi foloseasca de data asta si capul de sus, nu numai capul de jos, ceea ce mi-a parut, pentru situatia in care era, un debut foarte laudabil in viata lui. Nikita, care uitase ca prin minune, faptul ca, la nici jumatate de ora distanta, fusese si ea protagonista unui film erotic difuzat in direct de o televiziune nationala, o ardea foarte rusinata si revoltata de ce vazuse. Au mai stabilit ca nu se marita Sexy Braileanca (cine, rahat, o mai fi si asta, nu-mi spune, te rog, nu vreau sa stiu, era o intrebare retorica, nici nu ma intereseaza, sint sute de mii de femei care nu se marita, nu mi se pare ca a facut nimic remarcabil, ca sa vreau sa stiu ceva despre ea) si, la final, Nikita se pregateste sa interpreteze o piesa! M-am simtit ca inainte sa deschid un cadou. Protagonista, nici una, nici alta, se ridica, si incepe sa cante. Doamne! In primele secunde, m-a cuprins o usoara teama ca nu o sa imi pot gasi cuvintele, ca sa descriu scena care imi ardea pupilele si scarita cu tot cu ciocan si nicovala. Imagineaza-ti-o pe Nikita, careia ii atarna burta vreo 15 centimetrii peste si sub curea (stiu ca nu e in regula sa critici defectele fizice, insa cand ai 80 de kile in plus, nu o arzi in tricouri mulate, mi se pare o regula nescrisa), care nu reusea sa potriveasca deloc vocea cu ritmul, cu notele si cu “dansul” - nu stiu cum sa ii zic altfel, acelui sir incoerent de miscari, intre dureri de sciatica si spasmofilie. Versurile, care erau un fel de Euglena Verde a creatiilor poetice, daca le-am gandi la o scara de evolutie, contineau niste informatii, conform carora emisiunea lu` Capatos era cea mai tare din Univers, Nikita iubea cel mai mult publicul de acolo si, la sfarsit, a uitat ultimul vers si o dat-o cu un nanana, care a facut-o pe cateaua mea, Hena, sa tresare speriata. Incurajata de public, despre care invitata cred ca nu s-a prins nici acum, ca e platit sa aplaude, nu aplauda neaparat pentru ca o iubesc, Nikita incheie cu un apoteotic ai lav iu veri maci, in timp ce Capatos ne asigura, plin de verva finalului de emisiune, ca o sa vedem viitoarele pornografii ale invitatei, in exclusivitate la emisiunea lui.
S-a terminat era decentei umane?
Nokia n97
Posted by Bitza | Filed under Recomandari
http://www.youtube.com/watch?v=jN_LSKwnX10
Telefonul asta mi se pare din categoria “viitorul acum”. Abia astept sa apara, sa mi-l iau, eu sint fan Nokia, cu mici exceptii, nu m-a dezamagit niciodata.



