Trocuri proaste
Posted by Bitza | Filed under Prin ochii mei
Ma intrebam zilele astea, de ce, in marea majoritate a cazurilor, cand te porti frumos cu cineva, nu primesti inapoi nimic si, daca primesti ceva, “ceva”-ul are prea putine parti bune. La prima mana, cum ar spune toti, lumea e rea, s-ar intoarce pe partea ailalta si ar sforai. Eu cred ca lumea nu e rea. Eu cred ca lumea este foarte speriata, atat de panicata, incat, daca cineva primeste o vorba buna, o incurajare, un zambet, reactia este de respingere, de fuga. Daca nu mai stim sa primim lucruri bune, cum am putea sa la facem? Ce fel de decizii sint alea care se bazeaza pe teama, pe retinere, pe frica? Doar combustia masiva care insoteste sentimentele respective consuma mult din resursele disponibile in acele momente. Retinerea, alegerea cuvintelor, discretia, sint lucruri lesne de inteles, dar, aceste ziduri infinite de tacere si frica, construite sa ne apere de un exterior (imaginat si receptat fals de multe ori, pe baza respectivelor temerilor), nu imi dau deloc sentimentul unui rationament credibil. Imi aduce aminte de frica pe care o simteau oamenii pe timpul Inchizitiei, cand ardeau pe rug orice lucru (adica “vrajitoare” sau “vrajitori”) care nu incapea in mintile lor de neanderthalieni . Daca tot veni vorba de Inchizitie, imi permit sa contrazic citatul care a consacrat-o, mai degraba m-as gandi “Nu crede, dar cerceteaza si, daca cercetarea convinge, dincolo de logica sau cuvinte, crede!”. Pentru ca, a cauta raspunsuri logice, in probleme care privesc afectivitatea si relatiile umane, este ca si cum ai vrea sa repari o masina cu puterea mintii.
Am observat, fara sa vreau, ca romanii se pricep cel mai bine, sa fie nefericiti! La noi, niciodata nu e bine! Cand nu ai bani, esti nefericit, cand ai bani, din ce vad la televizor si in jurul meu, tot nefericit esti, altfel ,nu ar refula atatia bogati pe posturi TV, in cautarea identitatii pierdute si, apropos de asta, banii nu schimba caracterul unui om, il arata. Daca esti singur/a vrei o relatie, daca esti cu cineva, iti doresti libertate. Daca esti angajat, te simti controlat si incarcerat, daca esti intreprinzator particular, stresul este prea mare si nu se merita. Cand totul e bine, esti nelinistit, ceva nu e in regula, cand esti nefericit, ei bine, asta e cu totul si cu totul alta situatie, o situatie care rastoarne complet orice scara de valori. Pai, ce nu face omu` la suparare…? Care norme, echilibru, normalitate? ! Duca-se! E doar nefericirea, care foloseste ca scuza, argument, arma, pretext, motivatie, liman, eliberare, delectare, elixir, drog… Suparare este o arma care foloseste in toate conjuncturile si, in acelasi timp, o munca de Sisif infernala.
E greu sa scapi de drogul nefericirii! Ar trebui sa inveti sa razi, sa glumesti, sa te relaxezi, sa iei partea buna a lucrurilor, sa te gandesti ca orice maine e un nou inceput, sa iti placa lucruri frumoase, sa nu eviti si sa stii sa faci un compliment, sa inveti sa fii bun cu ceilalti si cu tine, o gramada de lucruri foarte complicate si greu de ingurgitat de catre un popor schingiuit si trunchiat de comunisti. Imi vine, de multe ori, in minte, ca noi purtam semnele acestei torturi transmise prin parintii nostrii, la randul lor influentati de mediul toxic al regimului ceausist. Si, pana la urma, care popor? Noua ne e rusine ca sintem romani! Am dus complexul pana la extrem, ne injuram singuri! Nu prea am vazut un om de alta nationalitate, caruia sa ii fie rusine ca este de neamul respectiv. Noi sintem in totala adulatie fata de orice alta cultura, rasa sau religie, sintem gata sa imbratisam orice fals sau nu, doar pentru ca nu stim sa apreciem partile bune (alea care or fi) din noi. In diaspore, toate celalalte etnii se ajuta, isi promoveaza conationalii, pe cand romanii se urasc, se sapa, se vorbesc urat, isi strica combinatiile si se saboteaza pe unde se prind. De unde atata ura? De unde atatea energie pentru atata ura? De ce ne uram atat de mult? Daca uram si sintem urati atat de mult, asta nu ne face (jocul de cuvinte e neintentionat) urati? Pai, iata raspunsul! Pentru ca ne, si uram atat de mult! Cred ca nu poti sa respecti pe altcineva, daca nu te poti respecta, in primul rand pe tine, pentru ca, altfel, nu ai avea notiunea si prisma personala a ceea ce inseamna treaba asta, iar respectul de sine nu ti-l dau nici banii, nici masinile, nici panterele de Mall (marca inregistrata Brugner) si nici vreun alt substitut. Ce e val, ca valul trece!
Aud des de oameni care sint tare suparati pe ei si, in numele unei protejari de suferinta, se pun in situatii care le aduce mult mai multa durere si frustare, pe termen mediu si lung. “De acum, o sa am grija, sa ma protejez si sa nu mai sufar!”. Cum?!? O sa te duci la sala de forta a mintii si o sa bagii acolo la aparate? O sa faci patru serii de flotari mentale (una de incalzire, plus inca trei cu greutate mare, pentru masa), ca sa poti sa-ti anihilezi mai usor sentimentele? Si, daca reuseste, de ce am face-o? Cand intervin lucruri reale, protectia nu ar trebui sa cada automat, tocmai pentru ca nu mai este nevoie?
Poate unii vad un lucru bun in aceasta metamorfoza in roboti fara sentimente, care poate parea o solutie impotriva suferintei, dar, automat, dupa suspendarea simturilor, bucuria, libertatea, relaxarea, fericirea, dragostea, speranta, evolutia, experientele reale, toate astea, plus multe alte lucruri, pentru care am fost, de fapt, facuti, vor disparea, ori mie nu mi se pare un schimb nici macar negociabil.
