Oglinda
Posted by Bitza | Filed under Prin ochii mei
Nu halesc oamenii care o ard fals, servind altora gogosi si minciuni despre ei, inca de la primele discutii, care sa ii faca sa para mai frumosti, destepti, onesti, inteligenti, devotati, intelectuali, talentati, instruiti, credinciosi, inventivi, sau cine stie ce alte fantezii o mai avea fiecare in cap ca este, ca, pana la urma, cel mai usor lucru este sa te minti pe tine si pe ceilalti, ca esti minunat. Genul asta de oameni au o capacitate (unii se incapataneaza sa o numeasca, calitate, eu refuz sa o numesc asa) de a minti si a se minti, intr-o fuga continua dupa ei (orice ar insemna asta in imaginatia lor). Chiar daca nu imi plac genul asta de oameni, incerc sa ii inteleg, ma gandesc la faptul ca, probabil, e un fel de armura-mecanism, care ii face sa para tot ce ar vrea sa para, pe masura ce reusesc sa se agate de confirmari de la auditori/public.
Cred ca, intr-un fel sau altul, genul asta s-a raspandit rapid, devenind un model de succes in societate si numai. Un fel de “Hai sa ne cacam pe noi, cat de mirifici si ozeneizanti sintem!”, regasit in toate mediile, de la scoli si licee, pana la topul ierarhiei politice. La cat de frumoasa e toata lumea, aproape am uitat cum arata un om urat! Bine, asta pana dau de vreo stire de la ora X sau de vreun rialiti shou autohton, dar aia intra la categoria Animal Planet si nu se pun. Aproape nu am mai auzit pe nimeni, care sa accepte vreo vina sau responsabilitate, sa-si ceara scuze, sa zica “Da, frate, am facut-o!” sau sa incerce sa repare erorile/greselile. Cred ca este o chestie de onoare, sa iti asumi lucruri pe care le-ai facut, dar cacatul se duce adanc, ca sa zic asa, cand nu mai putem sa mai iesim la toaleta, nr. 2, pe noi, de atatea exemple personale bune, expuse si afisate in jur. Toti sint sublimi, maestrii, experti, daca stai sa ii asculti pe ei, uniti sub acelasi steag al dreptatii si moralitatii. Poate de asta, U.E. a conditionat banii pentru Romania, de rezolvarea dosarelor majore de coruptie de la noi, de atata minunatie si bogatie spirituala, ca sintem curati ca lacrima unui miner, dupa 12 ore de sut in subteran. Iar cine mai crede ca romanii sint neamul ala cosmetizat si impopotonat cu toate calitatile, din cartile de istorie, sa priveasca atent la liderii nostrii si sa nu uite, ca orice popor isi merita conducatorii! De la vecinii si teribilistii din cartiere, pana la judecatorii si arbitrii mituiti, si candidati la functii in stat, cu dosare penale, ei bine, la toti functioneaza acelasi principiu egoist si egocentrist, in care toti se fraieresc pe si intre ei.
Sint curios daca oamenii astia au intrebari personale. Adica, inainte sa se culce, s-or intreba “De ce prostesc atata lume?”, “De ce am nevoie sa prostesc pe altii, ca as fi cum stiu foarte bine ca nu sint? “E ceva in neregula cu mine, de fac fazele astea?”, “Daca da, ce?”, habar n-am chestii de genul acesta… Unde e locul si momentul ala in care te verifici daca mai esti functional si competitiv? Pana cand si cat poti sa te minti? Probabil, pana in momentul inevitabil despre care poveste Jung, intr-o carte de-a sa:
“Cine priveste in oglinda vede mai intai propria-i imagine. Cine se indeapta spre sine insusi risca sa se intalneasca cu sine insusi. Oglinda nu linguseste, ea il reflecta cu fidelitate pe cel care se uita in ea, acel chip pe care nu il aratam niciodata lumii, pentru ca il ascundem cu ajutorul persoanei - masca noastra de actori. Oglinda insa se afla dincolo de masca si arata adevaratul chip.”
“(…) intalnirea cu sine insusi face parte din acele lucruri neplacute, pe care le evitam atata timp cat putem proiecta in exterior tot ceea ce este negativ. Cand sintem in stare sa vedem propria umbra, atunci am suprimat cel putin inconstientul personal. Umbra este insa o parte vie a personalitatii si vrea sa participe la viata intregului. Ea nu poate fi indepartata prin argumente si nici facuta inofensiva prin sofisme. Aceasta problema este deosebit de dificila, caci ea nu numai ca angajeaza intreaga fiinta a omului, dar ii reaminteste totodata, de neputinta sa. Naturile puternice - sau ar trebui sa le spunem slabe? - nu agreeaza aceasta aluzie si-si inventeaza un dincolo de bine si rau eroic, taind nodul gordian, in loc de a-l desface. Insa, mai devreme sau mai tarziu, datoriile trebuie platite.”
Multi isi gasesc motive sau, privite mai la rece, scuze. E foarte usor sa iti gasesti circumstante, mai ales cand este vorba de tine! Imagine, toale, pozitie sociala, afectiune, cariera, bani, masini, putere, toate sint plauzibile pentru posesie, iar pentru asta sintem dispusi sa parem tot ceea ce, in mod normal, n-am vrea neaparat, sa parem. Sublimul eu e un argument si partener infailibil, la prima vedere, mai ales manevrat in orice directie ne-ar putea duce imaginatia, atata doar, ca intr-un fel ciudat, inconstient, noi nu putem sa functionam decat intr-un singur mod, aparte, unic, independent de ceea ce credem ca vrem sa parem, iar sublimul ala nu mai e deloc sublim, este doar un eu dezorientat de ce trebuie sa para si afectat de ce rol ridicol i s-a harazit de catre proprietar.
