300
Posted by Bitza | Filed under Prin ochii mei
M-am uitat acum ceva timp, la “300″, sa-mi dau un refresh, cred ca a 3-a sau a 4-a oara. Mie mi-a placut filmul. Mi-a placut si Gladiatorul si Troia… Nu mi-a placut deloc Alexander. Totusi, intre toate productiile cinematografice pe subiecte istorice sau de provenite din mitologie, “300″ ocupa un loc aparte.
Mai intai de toate, mai multe izvoare istorice confirma modul de viata spartan si duritatea lui. Normal, rezultatele au fost si pe masura, nivelul si pregatirea militara ajunsesera la un nivel net superior oricarui adversar. Cu alte cuvinte, in afara de brandao, baietii aveau si tactici de lupta in echipa, avansate, lasand la o parte faptul, ca fiecare dintre ninjalaii astia de spartani lesinau, de caciula, cam cati asiatici lesina Van Damme intr-un film in care trebuie sa isi salveze/razbune familia sau vreun tovaras.
Partea foarte speciala si deosebita din film ramane legatura si relatia dintre Leonidas si nevasta-sa. In aceasta realizare cinematografica, femeia este bagata in seama, ba, mai mult, se baga in seama si ii da si un punch-line emisarului lu` Xerxes, aia ca numai femeile spartane dau nastere la barbati adevarati, de beleste ala ochii, ca adversarii lu` Basescu, cand s-a dat rezultatul final la alegeri. Merg ei la marginea gaurii negre si mari, se prinde Leonidas cam ce vrea de la el baiatul ala exotic, cu multi cercei, ceva nu i se pare in regula,ii pune sabia-n gat solului si, inainte de a-i face vant definitiv in recycle bin, se petrece un lucru foarte interesant. Ledonidas se intoarce catre nevasta, intr-un fel de cerere de aprobare discreta, un fel de “Tu ce zici, femeie, ne luam cu astia sau nu?” (cu ghilimelele de rigoare), adica, el, regele, stapanitorul si karatistul suprem, are incredere si simte nevoia sa isi consulte consoarta, de zici ca era medic. Asta il face mai uman, cumva, fata de alte exemple de tough guys, mai spre Rambo style, pe care ni le propune cinematografia americana, de cele mai multe ori. Ii face vant in hau emisarului, capitanul si baietii de abia asteptau, nici una, nici doua, se apuca sa taie oaspetii, zici ca venise Craciunul si primisera ce i-au cerut mosului, iar el se duce la efori, sa le ceara aprobarea, pentru a pleca la lupta. Leonidas primeste porunca de la zei, sa respecte sarbatoarea Carnea, in timpul careia era interzisa mardeala (sau asa l-a imbarligat spurcaciunea aia cu bube pe fata, care drogheaza o fata si, la final, cand era aia praf, ii si da o limba pe fata - scena asta seamana foarte mult cu ce vezi in cluburile din Micul Paris). Leonidas se consulta cu nevasta-sa din nou, in dormitor, dupa care ii da o buca sanatoasa, sa aiba regina la ce se gandi cat e el dus la oaste, ca regele, oricum, pleca impreuna cu baietii lui, care mai de care mai epilat si mai lucios, si stiu ei, barbatii, cum sa aiba grija unul de altul, cand sint serile reci si nu ai pe cine lua in brate, ca asa era moda pe atunci, cam cum e pe la noi in show-bizz. Poate regina o fi si un fel de acoperire, cum a avut si Freddy Mercury nevasta, in genul in care incearca si Botezatu` sa se justifice cu Bianca (parca Bianca o cheama pe blonda aia a luI ), la modul, nu sint gay, uite, am prietena.Totusi, in cazul lui Leonidas (sau ce incerca sa ne scoata in evidenta producatorii si scenaristii filmului) nu cred ca e dracul asa de negru, adica, pare ca omu` isi iubea nevasta.
Dimineata, dupa ce-i verifica pe cei 300 de nervosi, capitanul included, le da cu tifla oficialilor, ca n-aveti voi ce sa-mi faceti mie, bah, ma duc la plimbare, imi place joggingul si vanatoarea de persi, dupa care, merge tipu`, sa isi ia la revedere de la nevasta-sa. Din nou, e genul de cliseu americanesc, pus intr-o cu totul alta lumina (ca si sfarsitul scenei, cu norul care intuneca chipul indurerat al reginei). Vocea actorului narator (e cel care a jucat si in Lords of the Rings rolul lui Faramir, era fratele lui Boromir - cel care moare la sfarsitul primului episod, strapuns de sagetile orcilor), zice ceva de genul ca nu i-a zis “Goodbye my love”, ca asa sint spartanii, duri. Completarea asta, alaturi de ce-i spune Leonidas solului, cand il trimite acasa (mai spre sfarsitul filmului), la modul pentru regina nu e nimic ce poate fi exprimat in cuvinte, ma duce cu gandul la viziunea japonezilor asupra dragostei si relatiei dintre doua jumatati-pereche, si anume ca ceea ce capata forma (chiar si prin cuvinte) altereaza si adauga futil, completari care nu erau necesare exprimarii si comunicarii dintre cei doi.
Femeia, pe de alta parte, adica acasa, incearca prin toate relatiile si smecherii pe care ii cunoaste, sa isi ajute barbatul. Faptul ca s-a culcat cu numaistiucumilcheamaacumsinuvreausadaugoogle, o pune intr-o lumina nu tocmai favorabila, dar, sa fim seriosi, daca nu stiu ce barbat e amenintat cu moartea, iar singura solutie ar fi sa faca nevasta-sa un giumbusluc, come on, cred ca toata lumea s-ar duce sa aiba o discutie serioasa cu partenera. Lucru care la barbati n-ar fi greu deloc, la intrebarea”Barbate, trebuie sa te culci cu una, ca sa imi salvezi viata, ai fi de acord?”, raspunsul ar veni instantaneu “Ok, unde-i tarfa?”. Oricum, putin mai tarziu, in Consiliu, regina isi ia revansa, cand ii spinteca matele infamului, demascandu-l in acelasi timp, ca, vezi Doamne, ala venea la intruniri cu bartai punga la cingatoare, toata plina de monede batute cu fata lui Xerses (!).
Chiar si inainte de moarte, ultimele cuvinte si ganduri ale lui Leonidas nu sint catre tara si patrie, asa cum s-ar fi intamplat, daca ar fi regizat Sergiu Nicolaescu filmul, sint catre regina consoarta. Desigur, este tot un cliseu, insa, in conditiile in care regele era prezentat ca un dur, un ucigas cu sange rece, aceste ultime cuvinte nu se potrivesc exact in fisa postului. De ce? In ce scop? Al cui? Toate astea, intr-un episod viitor care nu va mai veni niciodata, pentru ca nici eu nu stiu exact.
Tags: 300, Leonidas, mardeala, razboi, scandal, Sparta, spartani
