Noapte buna, C.N.A.!
Posted by Bitza | Filed under Prin ochii mei
Evident, ca la orice companie de cablu am incluse in grila de programe si cateva canale de manele si altele muzici care imita muzica populara romaneasca (nu pot sa le numesc nici macar muzica populara, aia e alta mancare de peste, se serveste cu alte ingrediente, dar nu despre asta vreau sa vorbim aici). Din cand in cand, raman cateva minute, sa ma uit la tot felul de chestii. Recunosc, privesc respectivele canale ca pe un fel de reality show non-stop, cu oameni ciudati (asta ca sa nu spun ca il vad ca pe o transmisie in direct de la Zoo). Ca subiecte, teme abordate, exprimare si vocabular, oamenii respectivi spun foarte multe despre viziunea pe care o au asupra vietii. Dintre aceste teme, una se regaseste pregnant, ca Britney Spears dupa ce se hartuieste cu vreun bodyguard, respectiv, subiectul alcoolului. Fericirea si deliciul experimentat de consumatori sint exprimate sugestiv atat de mimica elaborata si laborios studiata a figurantilor cu varste intre 3 si 300 de ani, care se chinuie care mai de care sa isi arate dedicatia si devotamentul pentru proiectul artistic in curs, schimonosindu-se si scalambaindu-se in toate felurile, cat si decorul atent ales, intr-un Feng Shui apocaliptic. Solistul/solista este total transpus/a in atmosfera, intruchipand un emisar al pacii, armoniei si bunei dispozitii intre oameni, cu exceptia cazului in care melodia este trista, a.k.a. necaz si suparare, situatie in care e groasa si solicita rezolvare cu alcool; dar nici macar aici nu este problema, daca ii putem spune asa.
Ma intreb unde sint vajnicii nostri aparatori si pastratori ai moralei, interzicatorii de erezii, vanatorii de vrajitoare, eroii moralei, alesii spiritelor, cum vreti sa le spuneti, eu ii stiu sub numele de C.N.A. (aia care vroiau sa interzica rapu` si care au avut o atitudine profund subiectiva cand a venit vorba de mai multe trupe de hip-hop)? Cum de nu se ia atitudine, sa se autosesizeze, ca onanistii, cineva de la ei? Sa incalece pe armasarii albi ai dreptatii si sa lesine niste amenzi pe la posturile in cauza, unde auzi numai ca “bea cu borcanu” si alte boraturi? Asta nu mai e instigare la consum de alcool, fraza pe care eu am auzit-o de sute de ori, in diferite ipostaze? Banuiesc eu ceva, si anume ca ii doare undeva, prin zona genitala de probleme reale. Unde sint titanii nostrii, campionii justitiei, cand T.V.-ul este plin de greseli gramaticale, nu numai la invitati (nu poti sa controlezi gramatica unui intervievat), dar se regasesc inclusiv la prezentatori si la stiri? Mi se pare ciudat, ca piesa aia obsedanta, parca Dj Project o “canta”. Ar putea sa amendeze toate prostiile debitate de saracii prezentatori, pentru ca, pana la urma, ei citesc de pe un prompter, poate postul ar trebui sa angajeze specialisti mai buni, care sa le curete textele, habar n-am, nu e treaba noastra si nici a C.N.A., C.N.A-ul. ar trebui sa taie chitante pe toate greselile astea, care se propaga rapid. Exemple ca : “decat” in loc de “doar/numai”, gen “Mi-am luat DECAT un pachet” in loc de “Mi-am luat doar/ numai un pachet”, sau tot felul de conjugari si cuvinte ciudate sint doar cateva dintre fauna (ca flora nu prea) din transmisii si, normal, fiecaruia ii mai scapa, dar genul de expresii de mai sus s-a instaurat si instituit peste tot, in toate mediile.
Ma tot gandesc la un departament de etica, estetica, ceva de genul asta, care sa hotarasca si sa regelementeze chestii cum ar fi gradul de violenta admis la stiri (si care sa intre sau sa nu intre pe post), cantitatea de stiri de genul, care sa urmareasca atent anumite canale care se vor pastratoare de traditii romanesti, dar pun romanii intr-o lumina jignitoare si umilitoare, de clovni patetici si slugarnici, asa cum se vor a fi realizatorii si “vedetele” posturilor. Nici macar nu vreau sa intru in subiectul bun-gust sau al calitatii “shou-rilor” si emisiunilor, raman siderat de multe ori, cand nimeresc accidental cu ochii in imagini ale transmisilor “life”. Singura problema a acestui departament ar fi ca poate deveni un instrument extrem de periculos, in mainile nepotrivite, ar putea duce la cenzura politica si artistica, dar de aici si pana la nenorocirile pe care le vad pe TV este un drum lung, iar, din pacate, nimeni nu pare interesat de lucruri neinteresante, cum ar fi nivelul de civilizatie si gradul de cultura.
Ce face C.N.A.-ul? Sforrrr….. sforrrr….. Ca in Parlament. De ani de zile, in care e pentru unii muma, pentru altii ciuma. Ce le-am putea dori, in afara de lucruri pe care nu vreau sa le scriu aici si care implica rude apropiate de-ale membrilor consiliului (rude, de altfel, nevinovate)? Noapte buna, C.N.A.!
Democratie?
Posted by Bitza | Filed under Prin ochii mei
E mai mult decat clar ca oameni, de-a lungul timpului au trait sub o forma sau alta de sclavie. In termeni simpli, un grup restrans de indivizi a reusit sa manipuleze prin religie, teroare, forta armata, misticism, tehnologie, si alte chestii de genu`, cealalta parte de populatie, mult mai numeroasa, avand un trai si conditii de viata net inferioare, comparativ cu patura conducatoare.
Normal, asupritii au cautat mereu mijloace si cai de a intrerupe aceasta dominatie impusa. Revoltele, rascoalele, revolutiile, au avut ca scop indeptarea unor abuzuri, bineinteles, majoritatea fiind inecate in sange de catre cei aflati la putere. Una dintre problemele majore a rebelilor a fost mai mereu, lipsa de organizare si resurse, vs sistemul pus la punct al liderilor, dar poate cel mai slab aspect al strategiei oprimatilor consta in faptul ca apropape niciodata nu au realizat carui tip de dictatura si forma de opresiune se opun si nici ce parghii anume actionau asupritorii. Categoric realizau ca ceva nu functioneaza si reactionau brutal, ambele situatii fiind fundamentate in educatia aproape inexistenta si a lipsei de mijloace a oamenilor nepregatiti, anume indobitociti si tinuti in intuneric, filozofic vorbind. Unul dintre cele mai concludente moduri de a teroriza si sclavagiza populatia este chiar Biserica Catolica (una dintre putinele cacofonii premise in limba romana) in perioada Inchizitiei, care a folosit religia pe post de instrument al conducerii si baza decizionala, foarte departe de doctrina originala, “Iubeste-ti aproapele!”, care s-a transformat in “Prajeste-ti aproapele!” si mai ales pe curvele alea nenorocite, care stiu o gramada de lucruri si ne-ar putea face de ras. Nationalismul, patriotismul, cultul razboiului, doctrine religioase, care conditionau si santajau populatia (alegoric si ezoteric vorbind) cu viata vesnica sint alte cateva exemple.
Timpul trece, iar omul evolueaza. Evident, metodele de subjugare s-au imbunatit la randul lor, devenind mai subtile si ajungand pana la ceea ce unii numesc astazi “dictatura corporatista”, una din multele titulaturi pe care o dam sistemelor moderne de control.
Bun, avem o bucata dictatura, o bucata patura conducatoare, si cealalta parte, tinuta sub control, in coditii de viata net inferioare, care devin casele in care locuiesc, plata pentru munca pe care o fac, masinile pe care le conduc, interdictia in anumite cercuri si medii hotaratoare pentru viitorul comunitatilor, educatia pe care o pot primi, toate fiind mult mai rele, comparative cu cele ale liderilor, toate acestea fiind usor de observat, inclusiv in societatea romaneasca @ 2010. Mai ramane de lamurit conditionarea si modus operandi utilizat de lideri.
In secolele trecute, oamenii se plangeau de lipsa acuta a conditilor minime de viata, cum ar fi hrana sau un loc decent pentru somn, insa, in epoca actuala, oamenii muncii beneficiaza de un anume confort, confort fiind cuvantul cheie.
Nu imi dau seama cat de liberi sintem sau nu. Libertatea este un cuvant sensibil, nici macar nu suporta un antonim relevant, dar probabil, daca ar exista, ar trebui sa o simtim, ori, eu, unu, nu prea am vibe-ul asta, ba dimpotriva. Daca stam sa ne uitam in jur, indiferent de domeniul in care ai actiona (cultura, medicina, afaceri cu hartie igienica, sport, domeniul bancar), te lovesti de niste oameni, de un grup care controleaza intr-un fel combinatiile, si nu in mod corect, concurent si competitiv, ci, prin influenta pe care o detin, manipuland si schimband regulile jocului, cum ar fi taxe, impozite, scutiri de impozite sau nu, abuzuri si altele. Spre deosebire de acum cateva sute/mii de ani, cand se stia exact cine pe cine si cum asuprea, recte, boierul, nobilul, regele, capetenia, acum abuzatorul nu are identitate, fata, culoare sau miros. Indiferent de partidul sau forma de guvernamant, sistemul de conducere ramane acelasi, in anumite cazuri se schimba oamenii, dar, infailibil si implacabil, sistemul de opresiune isi vede mai departe de viata, daca se poate spune asa, sub masca decentei pe care o promoveaza.
In realitate, controlul se realizeaza prin schimbarea mentalitatii si a normalitatii. Omul este tentat, pacalit, convins, manipulat, atras spre a-si dori mult mai mult decat ceea ce are nevoie. Un rol important il joaca si reclamele, finisate si poleite frumos de catre oameni specializati in manipulare, prezentand produse ca ceea ce nu sint, nu spunem mintind, ca nu e frumos, dar modificand realitatea, ori, de la fuga oamenilor din cinematograful fratilor Lumiere, cand au vazut locomotiva proiectata pe perete, stim ca, in general, creierul, naiv si credul, tinde sa ia de bun tot ceea ce ”vede”. Lucrul acesta il stiu mult mai bine cei care se joaca (,) cu mintea consumatorului, facandu-l sa-si doreasca tot mai mult, consumatorul fiind incredintat ca trebuie sa isi procure produsul respectiv, chiar daca nu are neaparat nevoie de el. De la excursii exotice, la masini, apartamente, alimente, electronice, electrice, gadgeturi, toate lumea consuma. La o prima analiza am putea spune ca e o dictatura a supraconsumului, o modalitate foarte interesanta de control, pentru ca, evident, pentru a avea ce sa consumi, trebuie sa muncesti, exceptie facand doar cei care sint la putere, care trebuie doar sa gaseasca modalitati noi de exploatare. Avand rate, datorii, credite, imprumuturi, oamenii sint nevoiti sa accepte conditii de munca precare, din ce in ce mai prost platite, mai ales in ultima perioada, cand, din cauza crizei, au si datorii si nici nu prea isi mai gasesc de munca. Un credit pe 10/20 de ani la banca, te transforma intr-un mic sclav al respectivei corporatii. Ca oamenii si-au facut-o cu mana lor, asta e cu totul si cu totul alta discutie, mai ales ca lipsa de educatie si slabul acces la informatie al publicului larg (ca si acum 1000 de ani) il pun astazi in postura de a semna acte fara sa se priceapa la soparlele avocatesti strecurate de companii in contracte.
La majoritatea lucrurile despre care vorbesc sintem martori cu toti, zi de zi. Intrebare care se pune este “Ce e de facut?”. Astept idei pe adresa redactiei.
Tags: 2010, democratie, Romania
300
Posted by Bitza | Filed under Prin ochii mei
M-am uitat acum ceva timp, la “300″, sa-mi dau un refresh, cred ca a 3-a sau a 4-a oara. Mie mi-a placut filmul. Mi-a placut si Gladiatorul si Troia… Nu mi-a placut deloc Alexander. Totusi, intre toate productiile cinematografice pe subiecte istorice sau de provenite din mitologie, “300″ ocupa un loc aparte.
Mai intai de toate, mai multe izvoare istorice confirma modul de viata spartan si duritatea lui. Normal, rezultatele au fost si pe masura, nivelul si pregatirea militara ajunsesera la un nivel net superior oricarui adversar. Cu alte cuvinte, in afara de brandao, baietii aveau si tactici de lupta in echipa, avansate, lasand la o parte faptul, ca fiecare dintre ninjalaii astia de spartani lesinau, de caciula, cam cati asiatici lesina Van Damme intr-un film in care trebuie sa isi salveze/razbune familia sau vreun tovaras.
Partea foarte speciala si deosebita din film ramane legatura si relatia dintre Leonidas si nevasta-sa. In aceasta realizare cinematografica, femeia este bagata in seama, ba, mai mult, se baga in seama si ii da si un punch-line emisarului lu` Xerxes, aia ca numai femeile spartane dau nastere la barbati adevarati, de beleste ala ochii, ca adversarii lu` Basescu, cand s-a dat rezultatul final la alegeri. Merg ei la marginea gaurii negre si mari, se prinde Leonidas cam ce vrea de la el baiatul ala exotic, cu multi cercei, ceva nu i se pare in regula,ii pune sabia-n gat solului si, inainte de a-i face vant definitiv in recycle bin, se petrece un lucru foarte interesant. Ledonidas se intoarce catre nevasta, intr-un fel de cerere de aprobare discreta, un fel de “Tu ce zici, femeie, ne luam cu astia sau nu?” (cu ghilimelele de rigoare), adica, el, regele, stapanitorul si karatistul suprem, are incredere si simte nevoia sa isi consulte consoarta, de zici ca era medic. Asta il face mai uman, cumva, fata de alte exemple de tough guys, mai spre Rambo style, pe care ni le propune cinematografia americana, de cele mai multe ori. Ii face vant in hau emisarului, capitanul si baietii de abia asteptau, nici una, nici doua, se apuca sa taie oaspetii, zici ca venise Craciunul si primisera ce i-au cerut mosului, iar el se duce la efori, sa le ceara aprobarea, pentru a pleca la lupta. Leonidas primeste porunca de la zei, sa respecte sarbatoarea Carnea, in timpul careia era interzisa mardeala (sau asa l-a imbarligat spurcaciunea aia cu bube pe fata, care drogheaza o fata si, la final, cand era aia praf, ii si da o limba pe fata - scena asta seamana foarte mult cu ce vezi in cluburile din Micul Paris). Leonidas se consulta cu nevasta-sa din nou, in dormitor, dupa care ii da o buca sanatoasa, sa aiba regina la ce se gandi cat e el dus la oaste, ca regele, oricum, pleca impreuna cu baietii lui, care mai de care mai epilat si mai lucios, si stiu ei, barbatii, cum sa aiba grija unul de altul, cand sint serile reci si nu ai pe cine lua in brate, ca asa era moda pe atunci, cam cum e pe la noi in show-bizz. Poate regina o fi si un fel de acoperire, cum a avut si Freddy Mercury nevasta, in genul in care incearca si Botezatu` sa se justifice cu Bianca (parca Bianca o cheama pe blonda aia a luI ), la modul, nu sint gay, uite, am prietena.Totusi, in cazul lui Leonidas (sau ce incerca sa ne scoata in evidenta producatorii si scenaristii filmului) nu cred ca e dracul asa de negru, adica, pare ca omu` isi iubea nevasta.
Dimineata, dupa ce-i verifica pe cei 300 de nervosi, capitanul included, le da cu tifla oficialilor, ca n-aveti voi ce sa-mi faceti mie, bah, ma duc la plimbare, imi place joggingul si vanatoarea de persi, dupa care, merge tipu`, sa isi ia la revedere de la nevasta-sa. Din nou, e genul de cliseu americanesc, pus intr-o cu totul alta lumina (ca si sfarsitul scenei, cu norul care intuneca chipul indurerat al reginei). Vocea actorului narator (e cel care a jucat si in Lords of the Rings rolul lui Faramir, era fratele lui Boromir - cel care moare la sfarsitul primului episod, strapuns de sagetile orcilor), zice ceva de genul ca nu i-a zis “Goodbye my love”, ca asa sint spartanii, duri. Completarea asta, alaturi de ce-i spune Leonidas solului, cand il trimite acasa (mai spre sfarsitul filmului), la modul pentru regina nu e nimic ce poate fi exprimat in cuvinte, ma duce cu gandul la viziunea japonezilor asupra dragostei si relatiei dintre doua jumatati-pereche, si anume ca ceea ce capata forma (chiar si prin cuvinte) altereaza si adauga futil, completari care nu erau necesare exprimarii si comunicarii dintre cei doi.
Femeia, pe de alta parte, adica acasa, incearca prin toate relatiile si smecherii pe care ii cunoaste, sa isi ajute barbatul. Faptul ca s-a culcat cu numaistiucumilcheamaacumsinuvreausadaugoogle, o pune intr-o lumina nu tocmai favorabila, dar, sa fim seriosi, daca nu stiu ce barbat e amenintat cu moartea, iar singura solutie ar fi sa faca nevasta-sa un giumbusluc, come on, cred ca toata lumea s-ar duce sa aiba o discutie serioasa cu partenera. Lucru care la barbati n-ar fi greu deloc, la intrebarea”Barbate, trebuie sa te culci cu una, ca sa imi salvezi viata, ai fi de acord?”, raspunsul ar veni instantaneu “Ok, unde-i tarfa?”. Oricum, putin mai tarziu, in Consiliu, regina isi ia revansa, cand ii spinteca matele infamului, demascandu-l in acelasi timp, ca, vezi Doamne, ala venea la intruniri cu bartai punga la cingatoare, toata plina de monede batute cu fata lui Xerses (!).
Chiar si inainte de moarte, ultimele cuvinte si ganduri ale lui Leonidas nu sint catre tara si patrie, asa cum s-ar fi intamplat, daca ar fi regizat Sergiu Nicolaescu filmul, sint catre regina consoarta. Desigur, este tot un cliseu, insa, in conditiile in care regele era prezentat ca un dur, un ucigas cu sange rece, aceste ultime cuvinte nu se potrivesc exact in fisa postului. De ce? In ce scop? Al cui? Toate astea, intr-un episod viitor care nu va mai veni niciodata, pentru ca nici eu nu stiu exact.
Tags: 300, Leonidas, mardeala, razboi, scandal, Sparta, spartani
Basme de adormit copiii
Posted by Bitza | Filed under Prin ochii mei
Mi-a picat sub ochi, acum ceva timp, povestea lui Praslea cel voinic si merele de aur (cea a lui Petre Ispirescu) si au fost cateva aspecte care mi-au starnit interesul si curiozitatea.
Observam inca de la inceputul naratiunii populare cu elemente fantastice supranaturale, care simbolizeaza fortele binelui si raului in lupta pentru afirmarea dreptatii, ca Praslea este desconsiderat total de catre cei din jur. Primii care incearca sint cei doi frati mai mari, care beneficiaza de suport din partea tatalui, adica nu face caterinca de ei, cum face de ala micu`. Daca in bagabontii aia doi, mai mari, care ii si executa o combinatie nasoala lui Praslea, cand ii taie franghia si il lasa pe taramul alalalt, se poate avea incredere, astuia cel mai mic si mai amarat, nu ii acorda nimeni nicio sansa. Aici, iar nu am inteles de ce…? Adica, mezinul familiei lesina spre mijlocul povestii, trei zmei consecutiv, care erau si hotii merelor, aia pe care nu reusea nimeni din toata imparatia sa ii captureze (nici macar sa ii vada), dar numai cu greu i se da o sansa sa pazeasca merele de aur? Adica, nu stia nimeni ce-i poate pielea? Se antrena in secret ca shaolinii? Nu se certase cu nimeni, inainte de afacerea cu merele, si nu ii daduse nimanui vreo palma, sa zboare ala cinspe metrii si sa se prinda toata lumea de ce vana zace in mezin? Pentru ca, intr-un final, dupa ce il mai ia si la caterinca taica-su, cu dume d-alea, de daramat moralul gen “mucosule”, “neispravitule”, abia l-au lasat sa pazeasca o noapte… Ntz, ntz, ntz… Daca ar fi venit Madona sa cante la castel, in mijlocul concertului i-ar fi tinut imparatului un discurs despre cum nu trebuie sa se poarte rau cu baietul cel mai mic.
Praslea ia aprobare sa pazeasca pomul, isi pune tricoul cu B.G.S., brigada interventii si paza, si se duce catre locul actiunii. O bila alba pentru eroul nostru, spre deosebire de alti romani care in general, se bazeaza pe rugaciuni, cand vine vorba de planuri si, mai ales, bussiness-plan-uri, la modul, hai sa ii dam drumul si sa speram ca iese bine, ei bine, baietasul nostru isi traseaza directiile de ansamblu ale proiectului. Isi pune doua tepuse ascutite, una in fata, una in spate, si seara (asta mi-a placut, desi nu stiu cat de veridica este) isi ia cartile (il suspectez pe Ispirescu de un aport personal la faza asta, de asta mi-a si placut) si se duce in gradina sa pazeasca merele. Dupa ce reuseste sa treaca de pragul pe care fratii lui nu reusisera sa il depaseasca si care face prima diferenta intre ei, piroteala molesitoare de la aparitia zorilor, il aude pe hot, ii da doua sageti pe langa si una la tinta, adicatelea in infractor, de-a dreptul, salveaza merele, il felicita toti, bucurie, fericire. Asta micu`, pitbull, cu chef de mardeala, nimic, eu ma duc dupa ei, mama lor, nu fura merele si scapa, se ia dupa urma de sange, impreuna cu fratii lui, primiti bonus, oferta de sarbatori, de la imparat, si ajung la prapastia unde se pierdea urma de sange. Se baga Praslea intr-un final, il coboara fratii, dupa care, ca toti romanii care au pe cineva mai rasarit in anturajul lor, de la Miorita, pana la aliantele politice moderne, se sfatuira sa il “piarda” pe ala care ii punea in dificultate prin realizarile si meritele personale, in cazul nostru, Praslea.
Eroul isi vedea de treaba lui, ajunge la primul zmeu, il omoara, dupa care sta doua zile sa se odihneasca (va dati seama, el, macho, Rambo Reloaded si cu fata de imparat, singuri, in bartai castelu`, ce or fi facut ei, acolo, mai ales ca nu trebuie sa fii nici prea destept, nici prea frumos, comparativ cu un zmeu, cred ca fata a avut aceeasi viziune a problemei, ca Monica, in momentul in care a facut cunostinta cu Fat-Frumosul de sofer).Dupa asta merg impreuna la cea de-a doua fata de imparat, captiva si ea la un Bin-Laden suprarealist, Neo-ul nostru il rezolva elegant si pe al doilea zmeu, apoi - aici o sa citez direct din poveste, ca sa nu par subiectiv sau ca as avea fantezii cu fete de imparat, desi suna bine - “O saptamana intreaga se desfatara impreuna cu amandoua fetele”. Stati un pic… se desfatara impreuna… pai, ce ii invatam noi pe copii? Nu ca n-ar suna bine, repet, dar asta merge intr-un titlu cu vreun fotbalist de care nu mai reusea nimeni sa dea de sapte zile, nu a basm de adormit copii…
Ajunge menage-ul a trois la cel de-al treilea zmeu, care se lasa macelarit mai greu, evident, dupa cateva incercari, in care, atentie, Praslea, aflat la ananghie, in timpul bataliei cu zmeul, nu mai are ce face si cum sa o dreaga, si promite celei de-a treia fete sa se cunune cu ea, daca il ajuta cu niste apa (asta suna, metaforic vorbind, ca povestile unor tovarasi de-ai mei, cand imi spun cum s-au casatorit). Il omoara si pe ultimul zmeu, dupa care fetele il luau in brate si il sarutau si ii spusera “De azi inainte, frate sa ne fii!”. Aha… deci, de acum inainte… nu inainte… saptamana aia de desfatat impreuna nu se mai pune, atunci nu erau frati, dar, de azi inainte, pentru ca s-a combinat cu mezina, s-a terminat cu distractia, sintem frati, no more gang-bang, in paturile zmeilor si pe muzica zmeilor.
Se intorc la iesirea din taramul celelalt, prapastia (care acum trebuia escaladata) si, pe baza experientelor anterioare cu cele trei fete de imparat, incep recomadarile si impartealea, le da si scrisori, fiecarui frate, la modul “Ia-o tu pe asta, crede-ma pe cuvant, e fenomenala, sa vezi ce face cu doua catuse si un electro-soc”, dar pentru cei doi nu e nimic de ajuns, soarta lui Praslea era pecetluita dinainte, vor sa-l mierleasca, exact ca cei doi baci din Miorita, diferenta fiind aici, ca mezinul nostru nu isi accepta soarta atat de usor si senin ca ciobanul vorbitor de oieasca (asta trebuie sa fie limba oilor, daca miorita cea nazdravana il avertizeaza de pericole), si scapa din capcana fratilor lui.
Urmeaza un episod in care iese in evidenta sufletul caritabil al eroului, cand salveaza niste pui de zgripsor de a fi haliti de un balaur, si reuseste sa faca o treaba buna cu mama puilor, pe care o hraneste la sfarsit cu o bucata din propria pulpa, prosciuto romana, ca ramasese fara combustibil pentru mijlocul de locomotie, a.k.a. mama puilor, dupa care, o data ajuns pe taramurile stapanite de tatal sau, omu` nostru nu se duce la fratii mai mari sa le dea o mama de bataie, trece printr-un soi de saga artistica si realizeaza obiecte imposibil de realizat, ca si cum paradoxul situatiei nu ar fi fost de ajuns. Pe bune, cat de mult sa il subestimeze apropiatii, pe Praslea? Omu` era ninja, inventator, bataus, Don Juan, vorbea cu pasarile, batea balauri, isi taie piciorul, si, colac peste pupaza, mai este si artist? Wow…
Sfarsitul mi s-a parut foarte corect. Se lasa totul la voia lui Dumnezeu, care decide, prin intermediul unor sageti trase in sus si lasate sa cada inapoi, ca cei doi frati sa moara. Daca s-ar fi terminat intr-un mod diferit, ar fi fost la fel de penibil ca scenariul de la 2012. Bine ca nu a fost asa, de asta s-a nascut romanul poet! Cine zice, ala este!
Bad Madona, bad!
Posted by Bitza | Filed under Prin ochii mei
N-am fost la concert, la Madona. Nu am fost la multe concerte ale trupelor mari de afara, cand au venit la noi. Cand e un show de amploare, mai tot timpul se intampla cate ceva aiurea, fie ca sint organizatorii de vina, vreun post tv, presa, pisica neagra, cucuveaua sau shinshila de stepa uzbekistaneza. Bonus,chiar artistii care sustin si performeaza intru iluminarea si nirvanizarea noastra lasa sa se intrevada dincolo de imagineaza cosmetizata de zeci de specialisti in pr si comunicare, ca, de fapt, habar nu au si, probabil, nici nu dau doi lei pe ce ar gandi gloata aia din fata lor. Numere, fete, bilete, o aschie dintr-un plan mult mai mare, inca un job, alt concert, maine unde avem?, cam asa cred ca se intampla.
Pana acum, nu mi se pare o asa de mare tragedie. Adica, nu ca ar fi neaparat important, ca vreo Foarte Importanta Persoana (cantareata/cantaret pe deasupra) sa stie despre o tara saraca din sud-estul Europei sau de problemele pe care le are. La nivelul de inteligenta al americanilor, bine ca au aflat de Europa. Problema apare cand diva vine sa ne spuna cum sta treaba (ca, vezi Doamne, oricum, americanii le stiu pe toate si stiu si ce sfaturi sa dea, ca ei sint minunati si ozeneizanti, nu ca noi, prosti si neindrumati) cu situatia tiganilor, de atfel, extrem de delicata, ca sa nu spun tensionata. Cu alte cuvinte, inviti pe cineva special, in casa la tine, si el se caca la tine in sufragerie, pe covorul de la mama si tesut de bunica.
Ma deranjeaza foarte tare cand un artist vine in Romania si spune “I love you Budapesta” sau “Good evening Hungary”. E genul de faza care ma face sa nu ma mai duc la concerte in Romania, de ceva timp. Lenny Kravitz a fost ultimul specimen din seria asta, a dat-o ca era in Budapesta, daca tin bine minte, declarand ulterior, ca a fost obosit si ca viata lui, de nu stiu cat timp incoace, se petrece intr-o camera de hotel, de unde si confuzia. Ca era mort in doua de la cine stie ce droage bagase si ca il durea,de fapt, in pula unde era si ce era cu el, n-ar zice, ca nu s-ar mai potrivi cu imaginea. Dar, la urma urmei si asta as putea sa inteleg, e viata lui, omu` face ce vrea cu ea, altu care nu da doi bani pe noi, aia e, am mai vazut tone, sintem chiar condusi de niste indivizi care cred acelasi lucru despre noi.
Ca sa intelegem complet situatia, ar trebui sa vedem ce teorii sint plauzibile, legate de ce a scos la suprafata din nou, liderul spiritual din Madona, si sint cateva variante.
1. O organizatie malefica, care vrea sa devenim Rromania, a comandat-platit momentul.
2. Stuff-ul Madonei a vrut sa puncteze concertul cu un moment social, acesta fiind “carnea” pentru o cine stie ce activitati pr-istice ulterioare (stiri, interviuri, documentare, etc) sau alte interese.
3. Madona, a fost imbarligata de noii ei coechipieri de paranghelii pe scena, tigani , si ea chiar are impresia ca sintem rasisti si refulam pe conationalii nostrii de culoare.
Varianta 1
Imi pare foarte putin plauzibila. E putin paranoica si nu cred ca s-ar fi bagat Madona la combinatia asta, plus ca i-ar fi adus un prejudiciu de imagine prea mare (ceea ce s-a si intamplat) si Madona nu e in foame, sa zici ca se duce disperata dupa bani, indiferent cu ce costuri.
Varianta 2
Din nou, improbabil. Oamenii aia sint niste roboti. Daca o tin pe Madona la nivelul asta de show-bizz, stufful tehnic, sint convins, este o echipa de super-profesionisti, care ar fi facut un mic studiu pe aceasta chestiune si ar fi vazut cat are imaginea Romaniei si a romanilor, in general, de suferit, din cauza atrocitatilor pe care le comit tiganii, atat prin alte tari, cat si pe la noi. De aici, decizia ar fi simpla. Nu e o idee buna, deloc. Adica, in momentul in care ar fi ajuns la capitolul “Threats” din planurile lor, nu se poate sa nu fi fost mentionat intr-un subsol, o nota, asterics (si Obelix), pe vreundeva, ceva la modul “Nu zice treaba aia pe care vreo sa o zici, ca o sa te faci de cacat!”. Ceea ce ne pune in pozitia de a analiza
Varianta 3
De asta mi-era si mie frica. Si eu cred ca trupa ei de culoare i-a strecurat in ureche vorbe mestesugite si Madona a pus botul. Nu imi dau seama cum. Madona imi parea pe picioarele ei, un artist puternic, o personalitate si mai puternica, s-a batut cu muntii, numai ea stie prin cine stie ce o fi trecut, ca sa ajunga unde a ajuns, iar acum e prostita ca in clasa generala. Hai, sa zicem, ca tiganii ar fi o problema 100% romaneasca, iar Madona nu ar putea sa stie care-i starea reala a lucrurilor, cum am mai zis, ca nu e treaba ei asta, dar avem Google! Lasand la o parte faptul ca existe tone de literatura internationala si nu numai, care in general indica poporul tiganilor, ca fiind destul de departe de concepte precum credibilitate, cuvant, moralitate, dar, probabil, Madona e ocupata sa studieze Kabala, la fel cum si Tom Cruise studiaza scientologia, ca la un moment dat, am observat, nu se mai suporta lumea pe acolo, in show-bizz, si nu se mai pot caca, cum o fac oamenii normali. Trebuie sa devina mistici, profeti, inaltati, supranaturali, iluminati, transcedentalizati, alchimisti, filozofi, intr-un cuvant, superiori, ca altfel ar trebui sa se cace iar ca oamenii normali si, presupun, e trist pentru ei, dar asta e alte discutie.
Bun… Deci, avem o Madona care mimeaza acte sexuale pe scena, dar care are un suflet caritabil si vine sa aduca lumina (s-ar rasuci relicvele Sfantul Andrei in racla - despre care se spune ca a crestinat Romania-, daca ar stii cine e acum la intrerupator) vs noi, un popor care maltrateaza tiganii (ma amuza teribil, ca Madona nu le zice rromi, le zice tigani (gypsy) si ei sint in al noualea cer, dar, daca un roman le zice asa, se ridica adrenalina-n ei, in Romania sint rromi, nu tigani, deoarece noi sintem rai si ii chinuim. Personal, cand zic rrom, din cauza faptului ca sint rarait, zici ca toarce o pisica, aproximativ, asta e inceputul sonor al cuvantului, de asta prefer tigan. Rezumand… Vine diva, ne dojeneste mamos, ne zice ce ne zice, acum vine partea interesanta. Evident, la faza asta, publicul a inceput sa fluiere si sa huiduie, nota 10 pentru cei de acolo, mi se pare normal sa aiba o reactie la tampeniile pe care le debita kabalista. Daca toata lumea tacea, iar noi ne acceptam sfiosi si timizi vina, tocmai intrati in universul mirobolant al intelegerii intre oameni, era totul in regula, Madona a marcat inca o tara pe harta convertirii popoarelor, dar cu “daca” nu functioneaza lucrurile tot timpul, ca daca baba avea un coi, era mos, a.k.a. socoteala din targ nu se potriveste cu cea de acasa, ca te intalnesti cu niste rromi pe drum si iti zdruncina finantele prin metode specifice. Stiti ce s-a auzit dupa, prin intermediul zvonistice mediatice? Ca publicul a huiduit-o pe saraca Madona, pentru ca nu sintem de acord cu idei ca intelegerea intre natii, adicatalea, ca noi sintem un popor rau, caruia ii place sa chinuie alte biete triburi nomade, aciuate pe la noi, ba, mai mult, cand cineva incearca sa ne duca pe cararea intelepciunii, il fluieram, poftim dovada, romanii sint niste animale. Cum naiba, de picam mereu de fraieri si prosti, fara sa fim neaparat niciuna? Ei, bine, pentru ca…
Romanii nu au pic de credibilitate in fata altor tari. Mi se pare si normal, la ce evenemiente au produs unii oameni de nationalitate romana. Spun de nationalitate romana, pentru ca nationalitatea si originea sint doua lucruri complet diferite, sint milioane de chinezi de nationalitate americana, de exemplu. Pai, hai facem o analiza, la rece, fara rasism, nationalism, sovinism sau alte concepte fanatice. Pur si simplu, o trecere in revista a catorva dintre cele mai sonore cazuri care au dus in timp, la degradarea imaginii Romaniei.
Ultimul si cel mai fierbinte, cel din Italia. Violuri, violente, stationare ilegala, mizerie, conflicte cu autoritatile, cersit, plus multe altele, dar nu stiu legile italiene atat de bine. Cine a facut toate astea? Aia pe care ii tortureaza si oprima romanii, victimele de rromi.
Ca sa intelegem putin mai bine prin ce au trecut italienii, sa ne aducem aminte de cazul sportivului Marian Cozma, omorat de un rrom ungur, alta tragedie dupa care au vuit ziarele.
Nu ca romani ar fi niste sfanti, dar totusi, nu am auzit niciun roman sa manance lebedele din Viena, sa isi puna copii la cersit, ca activitate curenta si principala sursa de venituri, sa isi vanda copii, etc, etc, etc. Autorii? Rromii, timizii, delicatii si sfiosii de rromi, cei care - banuiesc - ii spuneau Madonei, ca nu ar face rau nici unei muste.
Rezultatul? Nenumarate conflicte diplomatice si, normal (!), toti au boala tot pe romani!
Am multi prieteni tigani, cunosc tigani care muncesc, tigani cinstiti sau, in orice caz, mult mai cinstiti ca alti romani. Putini, dar sint si, credeti-ma, nici ei nu sint de acord cu ce fac aia de acelasi neam cu ei. Spun asta, ca sa intelegem ca nu e vorba de nimic personal, nu sint rasist. Cred ca niciun om normal la cap, n-ar fi de acord cu ce fac rromii indiferent ca ar fi fost vorba de rromi sau de alte popoare, unguri, romani, atlanti, martieni sau altii.
Cu alte cuvinte, romanii nu au credibilitate afara, tocmai din cauza rromilor! Paradoxul asta mi se pare o ironie a sortii specifica poporului nostru, cu o istorie lunga de ghinioane. Daca se spune ca irlandezii sint printre cele mai norocoase popoare din lume, cred ca romanii s-ar situa undeva, la celalalt pol. Noi sintem poeti, indiferent ce ar insemna asta.
Asa ca, draga noastra Madona, ai dat cu boii de gard, asta poate dai un Google si gasesti articolul meu si, colac peste pupaza, sa vrei sa il si traduci si sa nu intelegi nimic, cand o sa bagi cuvintele intr-un program automat de traducere, pe net. Rau Madona, rau!
Tags: bad, concert, Madona, rrom, tigan
Oglinda
Posted by Bitza | Filed under Prin ochii mei
Nu halesc oamenii care o ard fals, servind altora gogosi si minciuni despre ei, inca de la primele discutii, care sa ii faca sa para mai frumosti, destepti, onesti, inteligenti, devotati, intelectuali, talentati, instruiti, credinciosi, inventivi, sau cine stie ce alte fantezii o mai avea fiecare in cap ca este, ca, pana la urma, cel mai usor lucru este sa te minti pe tine si pe ceilalti, ca esti minunat. Genul asta de oameni au o capacitate (unii se incapataneaza sa o numeasca, calitate, eu refuz sa o numesc asa) de a minti si a se minti, intr-o fuga continua dupa ei (orice ar insemna asta in imaginatia lor). Chiar daca nu imi plac genul asta de oameni, incerc sa ii inteleg, ma gandesc la faptul ca, probabil, e un fel de armura-mecanism, care ii face sa para tot ce ar vrea sa para, pe masura ce reusesc sa se agate de confirmari de la auditori/public.
Cred ca, intr-un fel sau altul, genul asta s-a raspandit rapid, devenind un model de succes in societate si numai. Un fel de “Hai sa ne cacam pe noi, cat de mirifici si ozeneizanti sintem!”, regasit in toate mediile, de la scoli si licee, pana la topul ierarhiei politice. La cat de frumoasa e toata lumea, aproape am uitat cum arata un om urat! Bine, asta pana dau de vreo stire de la ora X sau de vreun rialiti shou autohton, dar aia intra la categoria Animal Planet si nu se pun. Aproape nu am mai auzit pe nimeni, care sa accepte vreo vina sau responsabilitate, sa-si ceara scuze, sa zica “Da, frate, am facut-o!” sau sa incerce sa repare erorile/greselile. Cred ca este o chestie de onoare, sa iti asumi lucruri pe care le-ai facut, dar cacatul se duce adanc, ca sa zic asa, cand nu mai putem sa mai iesim la toaleta, nr. 2, pe noi, de atatea exemple personale bune, expuse si afisate in jur. Toti sint sublimi, maestrii, experti, daca stai sa ii asculti pe ei, uniti sub acelasi steag al dreptatii si moralitatii. Poate de asta, U.E. a conditionat banii pentru Romania, de rezolvarea dosarelor majore de coruptie de la noi, de atata minunatie si bogatie spirituala, ca sintem curati ca lacrima unui miner, dupa 12 ore de sut in subteran. Iar cine mai crede ca romanii sint neamul ala cosmetizat si impopotonat cu toate calitatile, din cartile de istorie, sa priveasca atent la liderii nostrii si sa nu uite, ca orice popor isi merita conducatorii! De la vecinii si teribilistii din cartiere, pana la judecatorii si arbitrii mituiti, si candidati la functii in stat, cu dosare penale, ei bine, la toti functioneaza acelasi principiu egoist si egocentrist, in care toti se fraieresc pe si intre ei.
Sint curios daca oamenii astia au intrebari personale. Adica, inainte sa se culce, s-or intreba “De ce prostesc atata lume?”, “De ce am nevoie sa prostesc pe altii, ca as fi cum stiu foarte bine ca nu sint? “E ceva in neregula cu mine, de fac fazele astea?”, “Daca da, ce?”, habar n-am chestii de genul acesta… Unde e locul si momentul ala in care te verifici daca mai esti functional si competitiv? Pana cand si cat poti sa te minti? Probabil, pana in momentul inevitabil despre care poveste Jung, intr-o carte de-a sa:
“Cine priveste in oglinda vede mai intai propria-i imagine. Cine se indeapta spre sine insusi risca sa se intalneasca cu sine insusi. Oglinda nu linguseste, ea il reflecta cu fidelitate pe cel care se uita in ea, acel chip pe care nu il aratam niciodata lumii, pentru ca il ascundem cu ajutorul persoanei - masca noastra de actori. Oglinda insa se afla dincolo de masca si arata adevaratul chip.”
“(…) intalnirea cu sine insusi face parte din acele lucruri neplacute, pe care le evitam atata timp cat putem proiecta in exterior tot ceea ce este negativ. Cand sintem in stare sa vedem propria umbra, atunci am suprimat cel putin inconstientul personal. Umbra este insa o parte vie a personalitatii si vrea sa participe la viata intregului. Ea nu poate fi indepartata prin argumente si nici facuta inofensiva prin sofisme. Aceasta problema este deosebit de dificila, caci ea nu numai ca angajeaza intreaga fiinta a omului, dar ii reaminteste totodata, de neputinta sa. Naturile puternice - sau ar trebui sa le spunem slabe? - nu agreeaza aceasta aluzie si-si inventeaza un dincolo de bine si rau eroic, taind nodul gordian, in loc de a-l desface. Insa, mai devreme sau mai tarziu, datoriile trebuie platite.”
Multi isi gasesc motive sau, privite mai la rece, scuze. E foarte usor sa iti gasesti circumstante, mai ales cand este vorba de tine! Imagine, toale, pozitie sociala, afectiune, cariera, bani, masini, putere, toate sint plauzibile pentru posesie, iar pentru asta sintem dispusi sa parem tot ceea ce, in mod normal, n-am vrea neaparat, sa parem. Sublimul eu e un argument si partener infailibil, la prima vedere, mai ales manevrat in orice directie ne-ar putea duce imaginatia, atata doar, ca intr-un fel ciudat, inconstient, noi nu putem sa functionam decat intr-un singur mod, aparte, unic, independent de ceea ce credem ca vrem sa parem, iar sublimul ala nu mai e deloc sublim, este doar un eu dezorientat de ce trebuie sa para si afectat de ce rol ridicol i s-a harazit de catre proprietar.
Balada unui greier mic si in criza
Posted by Bitza | Filed under Criza! (citate), Prin ochii mei
Daca tot a venit criza, sa ne si crizam, altfel, nu am fi la moda, daca nu ai probleme, nu esti in “trend”, nu ca situatia nu ar fi nasoala rau. Dupa vorba “Da-i, Doamne, romanului mintea de pe urma!”, iata cum imi suna majoritatea povestilor pe care le-am auzit la tv, radio, cercuri apropiate, unde criza e un fel toamna economica mondiala si de abia intram in iarna, iar protagonistii, majoritatea plini de investitii si fonduri (ca batranii de boli), pana acum un an, se tanguie, care pe unde si la cine poate…
-Cri-cri-cri,
Toamna gri,
Nu credeam c-o sa mai vii
Inainte de Craciun,
Ca puteam si eu s-adun
O graunta cat de mica
(…)
Dar de-acus,
Zise el cu glas sfarsit,
Ridicand un piciorus,
Dar de-acum, s-a ispravit…
Cri-cri-cri,
Toamna gri,
Tare-s mic si necajit!
What the….
Posted by Bitza | Filed under Prin ochii mei
Intr-un fel, banuiam, de mult, ca va fi doar o chestiune de timp, pana va ajunge si la noi moda aceasta. Chiar si asa, nu pot decat sa imi exprim dezaprobarea legata de aceasta chestiune, dar, fara cateva argumente, ar putea parea doar o carcota.
Mai intai de toate, nu stiu ce o fi fost in capul preotului ortodox, care a facut asa ceva. Daca de la cei doi masculi nu ma asteptam sa se gandeasca la aspectul spiritual al legamantului, macar slujitorul Domnului (desi clericului in cauza, nu ar trebui sa i se mai spuna asa) ar fi trebuit sa stie ca Taina Casatoriei este impartita, de mii de ani, intre o femeie si un barbat si niciun canon legat de subiectul acesta nu a fost schimbat, de-a lungul timpului, niciodata. Cu toate silicoanele si ce rahat si-or mai tuna “fetitele” la “ele”, sint foarte convins ca, in ochii Lui Dumnezeu (sau cum I-o spune fiecare, Fortei care ne-a facut, pentru mine e Dumnezeu), tot barbat o sa fie, pentru ca, daca l-ar fi vazut femeie, l-ar fi facut femeie! Este o logica de clasa a doua, care, evident, nu are cum sa incapa intr-o teasta plina de probleme si sechele, din cine stie ce intamplari trecute, care refuleaza in practici sexuale complet alienate. Ca o mica paranteza, preotii ca cel din povestea noastrea, fac parte din categoria celor care, prin comportamentul lor, aduc ura oamenilor asupra Bisericii, o greseala umana fiind, de multe ori, suficienta pentru societate, ca sa-si schimba parerea despre o anumita problema, in cazul nostru, opinia despre preotime. In Romania, cred ca multi popi isi merita ura cu care sint priviti, am auzit multe povesti, marea majoritate adevarate, in opinia mea, legate de colaborarea dintre Securitate si clerici autohtoni. Cu alte cuvinte, parinte, ar trebui sa te angajeze Becali la o stana de-a lui, ai facut-o de oaie!
Legat de cei doi amorezati, o sa fiu subiectiv si o sa ma leg de aspectul estetic al problemei. Oricum ar da-o, doi masculi impreuna = inestetic, aiurea, ciudat, alienat, vulgar (la modul gretos, sint unele, putine, vulgaritati facute frumos si destept, dar nu este cazul de fata), imoral, conform celor mai multe doctrine si exemple religioase, printre care multtitrata legenda din Sodoma si Gomora, si, in ultima instanta, o amenintare pentru specia din care facem parte. Categoric, despre doua femei care fac acelasi lucru se pot spune majoritatea lucrurilor de mai sus, dar mai este un aspect foarte important in aceasta chestiune. Femeile, prin constructie, definitie si scop, sint facute sa fie frumoase! Femeile sint frumoase! Doua (sau mai multe) femele impreuna, sint genul de vulgaritate placuta, frumoasa, dar nu pentru ca am fantezii sexuale nesatisfacute, ci pentru ca ceea ce se vede este, macar placut, estetic, imoralitatea cuplului format intre doi indivizi de acelasi sex este imbracata, in cazul femeilor, intr-o haina afrodisiaca pentru barbati, din acelasi motive de constructie si instincte masculine. Asa sint barbatii facuti, sa puna botul la frumusete fizica, aspect, forma, dar cred ca si femeile sint perfect constiente de aceasta stare de fapt, farmecele lor fiind principala arma in Razboiul Sexelor in varianta moderna, in care Vader se combinase cu Imparatul, iar Leea se indragostise de “ala micu`, care fluiera”, mai ales ca ii daduse printesa un Upgrade, ca Beyonce, si, in loc de surubelnite, unelte electrice si alte din alea, acum, putea sa scoata obiecte mult mai placute pentru dansa (vi le imaginati voi, ca sa nu scriu vulgaritati inutile).
Am fost intotdeauna adeptul principiului ca fiecare face ce vrea acasa la el. Nu este treaba nimanui, cum isi conduce un altul viata, atata timp cat nu deranjeaza pe altii. Cred ca libertatea se intinde pana la limita la care incepi iei libertatea celuilalt. Aici dam de o problema mai sensibila ca versurile de la Animal X, si anume, faptul ca populatia homosexuala isi cauta, convinge, imbarliga si alti adepti, povestile din show-bizz si nu numai, din ultima perioada, legate de tot felul de intamplari sexuale ciudate, vorbesc de la sine. Daca ei sint atat de multumiti cu alegerile lor, de ce nu isi traiesc fericirea in singuratate? De ce au nevoie de paradele acelea macabre si dizgratioase, prin care vor sa arate lumii, cu tot dinadinsul, cat de fericiti sint ei? Lasand la o parte ca mi se par fortati, tensionati, dezorientati, orice, numai fericiti nu? E, aici mi se pare ca imi incalca libertatea de a nu dori sa vad asa ceva! O sa dau un exemplu absurd, dar daca, cine stie ce ciudati, datorita unor posibile conjuncturi, relogioase, sexuale, politice sau de alta natura, s-ar hotari sa iasa pe strada purtand, sa zicem, cadavre mutilate? Sau, poate, babe si mosi alergand dezbracati? Sau habar nu am ce alta hidosenie din asta…? Sint convins ca s-ar putea inventa destule scuze morale, mai mult sau mai putin plauzible, pe care le-ar gasi tot felul de binevoitori , pentru ca, de exemplu, octogenarii sa imbratiseze vreun cult si sa nu mai poarte haine, ca simbol al renasterii, intr-o alta maturitate? Ar putea sa ii acuze cineva? La prima vedere, nimeni. Eu cred altceva! Ar trebui sa fie cineva lucid, care sa le spuna frumos, ca deranjeaza alti oameni, ca nu are nimeni nimic personal cu ei, si, in cazul in care nu inteleg, sa le ofere niste conditii in care sa isi traiasca fericirea, pe la cota 2000, prima pe dreapta, dupa ce treci de vizuina ursilor, departe de influenta negativa pe care ar putea-o exercita asupra semenilor. Cam acelasi rationament l-as aplica in cazul homosexualilor. Sa isi faca petrecerea in Pestera Muierilor, departe de oamenii cu alte pareri si gusturi. Nu inteleg, de ce li se permite afisarea unor comportamente sexuale dubioase pe strazi aglomerate, marsuri prin locuri publice si expunerea, in ochii tuturor, a mizerieri umane si a slavirii, cat tin rarunchii, a ceea ce este, de fapt, o boala?! Undeva, ceva nu functioneaza cum trebuie, poate, un tratament, un ajutor de specialitate, un sfat, ar functiona, dar, cand colo, vedem defiland pe strada toti nebunii si dezaxatii sexuali! De unde, pana unde? Si de ce? Pai, cum ar fi sa decida sa faca doctorii de la Spitalul 9 o greva, un meeting, un protest, ceva, si sa isi aduca nebunii sa marsaluiasca langa ei, doar ca sa le justifice cererile si sa le dea greutate! S-ar scandaliza opinia publica! Ar sari in aer toate ziarele, avide sa scoata la iveala cat mai multa mizerie care sa o justifice pe cea deja existenta in paginile lor! Badea, cel putin, cred ca ar avea spume la gura o saptamana, nu ca nu ar avea in fiecare zi, de la cei pe care ii ia in gura, dar, acum, si-ar putea justifica furia si otrava care il macina. In cazul celorlalti nebuni, care ies pe strazi trambitandu-si conditia mizera de alienati, intr-un strigat inconstient de ajutor, nu se sesizeaza nimeni! De fapt, se sesizeaza, dar sint catalogati ca invechiti, depasiti si ne-europenizati, mai nou…
Am avut ocazia sa intalnesc si homosexuali care nu aratau, nu gesticulau, nu se comportau ca si cum ar fi ceva in neregula cu ei si, tocmai de asta, chiar nu mi se parea ca ar fi ceva gresit la ei. Un om care s-a acceptat asa cum este, nu mai are nevoie de confirmari de la altii sau de parade pe strazi, nunti si cununii religioase abominabile.
Cat despre cei doi amorezati de acelasi sex, care au hotarat, dupa doua saptamani, sa se casatoreasca si au si reusit, nu mai am ce sa spun, morala povestii, in sine, ar fi stricata de alte comentarii. O intamplare de rahat!
Reintoarcerea seria IV
Posted by Bitza | Filed under Prin ochii mei
A fost lansarea, de asta nu prea am mai avut timp sa scriu asa mult, a iesit beton, acum sper sa postez mai des, o sa revin cu amanunte legate de concertul de Duminica, sint in lucru materialele (poze si video), pana atunci, ghiciti ce mi-am cumparat? N-aveti cum, va zic eu, am achizitionat o carte semnata de Carmen Harra! Am apucat sa bag doar primele cateva zeci de pagini, dar cred ca o sa fie caterinca maxima, femeia povesteste, inca din primul aliniat, fara niciun fel de alta pregatire, ca o formatie dance de pe la noi, ca barba-su` s-a apucat de fumat, dupa ce pe mama dansului a lovit-o un camion si si-a gasit scaparea in vicii! Acum, lasand la o parte tragedia respectiva, ca nu e bine sa radem de faze din astea, am fost socat de cum incepe o carte care se numeste “Cele 11 principii eterne”, scrisa de Harra (sint gata sa pun pariu, ca pe femeie o cheama Hara, de fapt, dar s-a gandit ca, daca pune un r in plus, o sa ii dea prestanta). Nu stiu dupa ce vijelii si stormuri in creieri a pus titlul respectiv, pentru ca, in pagina 11 (ce coincidenta, asta intra in categoria Dan Brown si baietii), explica faptul ca 11 este un numar maestru si ca reprezinta vremea schimbarii, atunci cand moare ceva si se naste altceva (ce exprimare de clasa a 3-a, spune totul si nimic, nicio informatie, nimic concludent, fiecare intelege ce vrea, daca nu intelege, i se spune, probabil, ca nu e pregatit sa inteleaga, ca replica asta scoate pe oricine din rahat). Intrebarea este, daca 11 este numarul schimbarii, cum poate fi ceva etern asociat cu acest numar? Mai ales niste “principii eterne”, astea imi dau impresia ca ar fi ceva de nezdruncinat, imposibil de contrazis, poate doar ghicitoarea in cauza sa se contrazica, dar, de data asta, singura. 11, din ce stiu eu, este numarul dezordinii, al haosului, se afla intre 10 (numarul divin, 10 porunci ale lui Moise, etc) si 12 (numarul completului, 12 apostoli, 12 luni intr-un an, etc). Deci, cum poate fi 11 un numar al eternului?! Dar cine are timp de intrebari serioase, cand, de pe coperta cartii, ne zambeste un chip de plastic, americanizat si cosmetizat pana la robotizare, cu o privire care ne-ar putea spune tot ce ne imaginam noi ca ne-ar putea spune, cu alte cuvinte, nu spune mai nimic, si sub care se afiseaza o pereche de dinti asortat la zambet din categoria Hugh Hefner. In caz ca nu v-ati prins, este portretul celei care se vrea, conform recomadarilor de pe verso, aproximativ din memorie (…) o femeie de mare intelepciune, talentata si cu o capacitate profunda de a face conexiuni. Acum, conexiuni face si baiatul de la cablu, ca Jim Carrey, o sa fac si eu conexiunile mele si o sa revin cu amanunte, asta daca o sa mai fie de interes si actualitate, nu stiu daca o sa am rabdare sa citesc toate perlele false de intelepciune, mai ales ca sint scrise in limbajul simplu si steril, de imbarligat americanii si de luat banii celor creduli.
Apropo de asta, intrati pe site-ul artistei, ca ea, de fapt, isi doreste sa ajunga cantareata, ca toate divele noastre de pe la tv, numai ca alea mai au, macar, ce arata. Intre timp, tanti Har(r)a, asta e un nume pe care eu il pronunt mai greu, taxeaza convorbirile telefonice cu augusta-i persoana, la tariful de 125 de dolari pentru 15 minute, in cazul in care vrei o ora cu artista, te jumuleste de 400 de parai. I rest my case!
Intr-o cu totul si cu totul atla ordine de idei, o sa reincep si sesiunile live, nu stiu exact cand, pregatesc niste transmisii mai interesante, ne vedem prin zona, sa vedem ce si cum. Sfarsit si afara!
Trocuri proaste
Posted by Bitza | Filed under Prin ochii mei
Ma intrebam zilele astea, de ce, in marea majoritate a cazurilor, cand te porti frumos cu cineva, nu primesti inapoi nimic si, daca primesti ceva, “ceva”-ul are prea putine parti bune. La prima mana, cum ar spune toti, lumea e rea, s-ar intoarce pe partea ailalta si ar sforai. Eu cred ca lumea nu e rea. Eu cred ca lumea este foarte speriata, atat de panicata, incat, daca cineva primeste o vorba buna, o incurajare, un zambet, reactia este de respingere, de fuga. Daca nu mai stim sa primim lucruri bune, cum am putea sa la facem? Ce fel de decizii sint alea care se bazeaza pe teama, pe retinere, pe frica? Doar combustia masiva care insoteste sentimentele respective consuma mult din resursele disponibile in acele momente. Retinerea, alegerea cuvintelor, discretia, sint lucruri lesne de inteles, dar, aceste ziduri infinite de tacere si frica, construite sa ne apere de un exterior (imaginat si receptat fals de multe ori, pe baza respectivelor temerilor), nu imi dau deloc sentimentul unui rationament credibil. Imi aduce aminte de frica pe care o simteau oamenii pe timpul Inchizitiei, cand ardeau pe rug orice lucru (adica “vrajitoare” sau “vrajitori”) care nu incapea in mintile lor de neanderthalieni . Daca tot veni vorba de Inchizitie, imi permit sa contrazic citatul care a consacrat-o, mai degraba m-as gandi “Nu crede, dar cerceteaza si, daca cercetarea convinge, dincolo de logica sau cuvinte, crede!”. Pentru ca, a cauta raspunsuri logice, in probleme care privesc afectivitatea si relatiile umane, este ca si cum ai vrea sa repari o masina cu puterea mintii.
Am observat, fara sa vreau, ca romanii se pricep cel mai bine, sa fie nefericiti! La noi, niciodata nu e bine! Cand nu ai bani, esti nefericit, cand ai bani, din ce vad la televizor si in jurul meu, tot nefericit esti, altfel ,nu ar refula atatia bogati pe posturi TV, in cautarea identitatii pierdute si, apropos de asta, banii nu schimba caracterul unui om, il arata. Daca esti singur/a vrei o relatie, daca esti cu cineva, iti doresti libertate. Daca esti angajat, te simti controlat si incarcerat, daca esti intreprinzator particular, stresul este prea mare si nu se merita. Cand totul e bine, esti nelinistit, ceva nu e in regula, cand esti nefericit, ei bine, asta e cu totul si cu totul alta situatie, o situatie care rastoarne complet orice scara de valori. Pai, ce nu face omu` la suparare…? Care norme, echilibru, normalitate? ! Duca-se! E doar nefericirea, care foloseste ca scuza, argument, arma, pretext, motivatie, liman, eliberare, delectare, elixir, drog… Suparare este o arma care foloseste in toate conjuncturile si, in acelasi timp, o munca de Sisif infernala.
E greu sa scapi de drogul nefericirii! Ar trebui sa inveti sa razi, sa glumesti, sa te relaxezi, sa iei partea buna a lucrurilor, sa te gandesti ca orice maine e un nou inceput, sa iti placa lucruri frumoase, sa nu eviti si sa stii sa faci un compliment, sa inveti sa fii bun cu ceilalti si cu tine, o gramada de lucruri foarte complicate si greu de ingurgitat de catre un popor schingiuit si trunchiat de comunisti. Imi vine, de multe ori, in minte, ca noi purtam semnele acestei torturi transmise prin parintii nostrii, la randul lor influentati de mediul toxic al regimului ceausist. Si, pana la urma, care popor? Noua ne e rusine ca sintem romani! Am dus complexul pana la extrem, ne injuram singuri! Nu prea am vazut un om de alta nationalitate, caruia sa ii fie rusine ca este de neamul respectiv. Noi sintem in totala adulatie fata de orice alta cultura, rasa sau religie, sintem gata sa imbratisam orice fals sau nu, doar pentru ca nu stim sa apreciem partile bune (alea care or fi) din noi. In diaspore, toate celalalte etnii se ajuta, isi promoveaza conationalii, pe cand romanii se urasc, se sapa, se vorbesc urat, isi strica combinatiile si se saboteaza pe unde se prind. De unde atata ura? De unde atatea energie pentru atata ura? De ce ne uram atat de mult? Daca uram si sintem urati atat de mult, asta nu ne face (jocul de cuvinte e neintentionat) urati? Pai, iata raspunsul! Pentru ca ne, si uram atat de mult! Cred ca nu poti sa respecti pe altcineva, daca nu te poti respecta, in primul rand pe tine, pentru ca, altfel, nu ai avea notiunea si prisma personala a ceea ce inseamna treaba asta, iar respectul de sine nu ti-l dau nici banii, nici masinile, nici panterele de Mall (marca inregistrata Brugner) si nici vreun alt substitut. Ce e val, ca valul trece!
Aud des de oameni care sint tare suparati pe ei si, in numele unei protejari de suferinta, se pun in situatii care le aduce mult mai multa durere si frustare, pe termen mediu si lung. “De acum, o sa am grija, sa ma protejez si sa nu mai sufar!”. Cum?!? O sa te duci la sala de forta a mintii si o sa bagii acolo la aparate? O sa faci patru serii de flotari mentale (una de incalzire, plus inca trei cu greutate mare, pentru masa), ca sa poti sa-ti anihilezi mai usor sentimentele? Si, daca reuseste, de ce am face-o? Cand intervin lucruri reale, protectia nu ar trebui sa cada automat, tocmai pentru ca nu mai este nevoie?
Poate unii vad un lucru bun in aceasta metamorfoza in roboti fara sentimente, care poate parea o solutie impotriva suferintei, dar, automat, dupa suspendarea simturilor, bucuria, libertatea, relaxarea, fericirea, dragostea, speranta, evolutia, experientele reale, toate astea, plus multe alte lucruri, pentru care am fost, de fapt, facuti, vor disparea, ori mie nu mi se pare un schimb nici macar negociabil.
