Alte inventii
Posted by Bitza | Filed under Sporturi virtuale
Daca tot vine vorba de sporturi virtuale, iata inca un pas catre catre viitor.
Criza si jocuri
Posted by Bitza | Filed under Criza! (citate), Recomandari, Sporturi virtuale
Daca tot e criza si acalmie peste tot, m-am bagat putin in Heroes V , un joc de exceptie, grafica si feelingul fiind la nivel inalt. Astept cu nerabdare Starcraft II si Diablo III.
Sporturi virtuale
Posted by Bitza | Filed under Sporturi virtuale
Nu stiu cati dintre voi sint familiarizati cu ideea de e-sport. Afara, acesta concept genereaza cifre de afaceri de sute de milioane de euro, dar, ca de obicei, tara noastra este inapoiata si reticenta la tot ce este nou si interesant.
Cand aveam vreo 11-12 ani, am primit cadou de la ai mei un calculator Cip 03, fiind la competitie, in perioada respectiva cu HC90 si, parca, Spectrum. S-au gandit ca, disperat fiind dupa salile de jocuri, alea care mergeau cu fise de 1, 3, si 5 lei, unde cheltuiam majoritatea economiilor si asa, aproape inexistente, ar fi o idee buna si m-ar mai tine in casa. Le multumesc si acum, a fost unul dintre cele mai frumoase si neasteptate cadouri pe care le-am primit, mai ales ca, in perioada aia, imediat dupa revolutie, activitatile pe care le putea avea un copil erau foarte limitate. Pentru mine a fost mana cereasca, primul joc de care am devenit addicted se numea ceva cu Bruce Lee, dar nu m-a influentat asa de mult cum l-a influentat Van Damme pe Badea si am avut o adolescenta fericita.
In perioada liceului, aparusera computerele si, pe la 17 ani, am luat contact cu Heroes I, care a fost dragoste la prima vedere, mi-am corupt ulterior, aproape toti prietenii sa se joace, cand aveam, deja, computerul meu, un Pentium 1 cu 16 mega de Ram. Diablo 1 m-a impresionat foarte mult, printre multe alte jocuri. Nu eram asa de pasionat de shootere, pentru ca la multe dintre ele nu puteai sa-ti folosesti mouse-ul si era trist sa tintesti din sageti. Delta Force 2 a fost jocul care m-a adus definitiv si iremediabil in lumea gamingului, mergeam 5-6-10 tovarasi la sali de net si jucam lanuri, ore si ore. Evident, varianta de meci nu era cea cooperativa, era aia parte-n parte.
Intalnirea cu jocul numit Counter-Strike a fost, pentru mine, din punct de vedere al gamingului, hotaratoare. Mi s-a parut si inca mai cred, ca este cel mai bun shooter multiplayer inventat vreodata. La fel cum Quake 3 si Quake 1 sint categorisite de toti, ca fiind zeitatile shooterelor 1vs1, Counter-Strike detine suprematia pe cooperativ din motive lesne de inteles, este un joc foarte spectaculos, mereu altfel, actiunea este rapida, intensa si captivanta si nu poti juca (in afara de varianta cu boti, care e stupida) decat impotriva altei echipe formate din oameni, oponenti reali, nu calculatorul. M-am apucat de CS pe la 19-20 de ani, de fapt, ca sa fie mai corect spus, nu puteam sa stau fara si am inceput sa mergem, “echipa” salii, pe la diferite concursuri organizate de alte internet-cafe-uri. N-am castigat niciodata, dar era foarte caterinca, ne strangeam 10-12 echipe, care veneam cam la toate evenimentele de gen si o ardeam pe acolo aiurea, ca trebuia sa astepti sa termine celalalte echipe de jucat. Gamerii de atunci nu erau pustii, de multe ori derutati, care se joaca acum. Multi erau mai mari ca mine, chiar oameni seriosi, cu neveste, familie etc, erau prea pasionati de ceea ce faceau, altfel, aveau lucruri serioase de care sa se ocupe. Sint foarte convins ca 90% din baietii/barbatii pe care ii cunosti, s-au jucat sau stiu de CS, ceea ce il aduce la gradul de fenomen.
La un moment dat, mai multi baieti au facut cea mai buna echipa din Bucuresti si m-au chemat si pe mine sa fac parte din ea. Echipa se numea TeG, The Elder Gods, iar din ea faceau parte zGb - CL (Clan Leader), PeRRy, Pit, Spinul, LoAnimal si OveR (asta sint eu). La inceput, eu eram cel mai slab si neexperimentat jucator. A fost un inceput inspirat, aceasta echipa a dominat detasat si indiscutabil scena concursurilor din tara, urmand, la scurt timp, sa se impuna si pe plan mondial ,ca una dintre cele mai valoroase echipe, datorita diverselor competitii online la care am luat parte. Intre timp, eu si alti prieteni am pus bazele asociatiei PGL, Profesional Gamers League, prin care am organizat prima calificare pentru olimpiada e-sports, WCG (World Cyber Games), care urma sa se desfasoare in Daejeon, Korea. Premiul era o calatorie platita in Korea si dreptul de a juca la faza finala din Asia. Am participat, in Romania, ca si in Korea, in urmatoarea componenta : OveR - CL, PeRRy, Pit, Cez (adica Spinul, dar isi schimbase nick-ul) si Gelu, un roman rezident in Finlanda, pe care l-am adus special in Romania, cu cateva saptamani inainte de calificari, sa se antreneze cu noi. In acel moment, numai in Europa, erau inregistrate cam 20-25.000 de echipe active, care jucau in diferite competitii. Ne-am clasat pe locul 8 in EuroCup, cea mai buna pozitionare de pana atunci, intr-o competitie internationala.
Lanul la care am participat in 2002 era prima data cand se intalneau echipe din foarte multe orase, vreo 20, din ce tin minte. Inainte de asta, nu jucasem decat cu cei din Constanta si cu inca vreo 3-4 orase, dar nu stiam mai nimic despre multi dintre adversari, asa ca am jucat foarte incordat primele partide. Tin minte si acum, scorul dupa primele meciuri, a aratat in felul urmator 25-0, 25-1, dupa aia ne-am dat seama ca nu are rost sa ne stresam prea tare si am mai pierdut runde aiurea, care nu contau, oricum. Am castigat finala, dupa mai multe emotii si am reusit sa ne vedem visul cu ochii, sa fim prima echipa din Romania care participa la un concurs international.
Cand am jucat in Korea, am reusit sa ne calificam mai departe din grupe, dar, in final, ne-am clasat doar pe pozitia 13-16, diferenta de fus orar, mancarea si multe alte inconveniente, avand un aport negativ la starea si moralul echipei. Pentru prima participare, dintr-un total de 52 de echipe, cele mai bune din toata lumea, ni s-a parut un rezultat acceptabil, pentru ca realizasem un 14-16 cu 3D, campioana mondiala en titre in perioada aia, dar dezamagitor, pentru ca toti am jucat mult sub nivelul nostru, in mare parte datorita emotiilor, iar, in cazul gamingului, cand iti tremura mana pe mouse, iti tremura si ecranul. Dupa episodul acesta, eu m-am lasat, “in plina glorie”, de gaming la nivel inalt, dar, anul urmator, TeG.cs a ocupat locul 4, iar EviscErator, care era de la divizia de Warcraft III, a luat medalia de bronz, ambele rezultate obtinute fiind in cadrul celei mai importante competitii modiale de e-sports, WCG. Echipa TeG, de care, inca, ma mai ocup, in masura timpului, “terorizeaza”, in continuare, scena gamingului de la noi, castigand calilficarile si pentru WCG 2008, participand, la Berlin, la faza finala. Ca o mica nota, reprezentantul Romaniei la jocul Fifa 2008, un fost jucator din divizia TeG.fifa, a castigat medalia de aur anul trecut.
Am incercat sa fac un mic istoric al e-sporturilor din Romania, printr-o prisma personala, subiectul nefiind de actualitate, din pacate, pentru un popor semi-retard. In 2002, cand am fost in Daejeon , se prindeau pe cablu, 6 televiziuni de gaming! In Korea, un jucator mediu de Starcraft, religia nationala in domeniu de jocuri, catiga cateva mii de euro lunar, din diferite contracte si dealuri faute cu diversi intreprinzatori particulari, manger de gamer fiind un job obsinuit. Sper sa se intre si la noi intr-o normalitate, din punctul asta de vedere.
Fotbal on Fire
Posted by Bitza | Filed under Sporturi virtuale
Maine, pe la 5 dupa-amiaza, merg in Fire, cu Grasu`, Junky, Maximilian, Guess Who, Vlad si Mitza (Agresiv) si un prieten apropiat, cunoscut in mediile interlope de pe net, ca Buddha Voce, ca sa jucam fotbal, respectiv Pes 2009 pe Playstation 3. Castigatorul va juca meciuri demonstrative alaturi de campionul mondial la Fifa 2009. Mai multe detalii puteti gasi pe www.fire.ro. Daca aveti chef de un “cico” si o caterinca, ne vedem acolo.
Realitatea 3D
Posted by Bitza | Filed under Sporturi virtuale
Cand am vazut prima oara demonstratia asta, mi-am dat seama, ca este preludiu unei revolutii. Cred ca este doar o chestiune de ani (20-30), pana cand sportul, in forma in care il cunoastemem noi, se va tranforma in ceva cu totul si cu totul neasteptat.
